Jurnalul unei prietenii, partea a doua

Partea a doua

Ironia sortii m-a lasat sa ma bucur de cele mai frumoase clipe alaturi de prietenele mele. Am fost lasata sa ating fericirea absoluta inainte de a cunoaste nefericirea suprema. Am avut momente in care am crezut ca pot atinge cerul, inainte de a cadea in cea mai adanca prapastie.

Au trecut anii si toate am absolvit facultatea cu cele mai mari note.Continuam sa cantam si cantam cu aceeasi patina si bucurie ca la inceput. Muzica era viata noastra, o traiam, nu numai o cantam.
Ne intorceam de la un concert din Brasov. Fusese cea mai buna cantare a noastra, fanii erau in delir. Ramasesem dupa concert la o sesiune pentru autografe care se prelungise pana aproape de miezul noptii. A doua zi trebuia sa fim la facultate in jurul pranzului pentru a ne prezenta lucrarile de licenta. Deci a trebuit sa plecam chiar in noapte aceea.
Impresarul incercase de multe ori sa ne convinga despre faptul ca nu ar trebui sa mergem singure la concerte, ci sa avem un sofer personal si garzi de corp. Doar ca noua ne placea sa conducem, iar de garzi de corp nu ni se parea ca am fi avut nevoie, fanii erau foarte pasnici.
Ne-am intors la hotel pentru a strange bagajele si pentru a achita nota de plata pentru cazare.
-Singur nu vrei sa mai ramaneti peste noapte? S-a anuntat ploaie si va fi dificil de condus, spuse receptionera.
Insa nu am mai ramas. M-am urcat la volan. Visasem dintotdeauna sa am o masina a mea, un Passat si acum in sfarsit o aveam.
Am condus pana aproape de intrarea in Bucuresti. Desi fetele ma tineau de vorba, simteam cum ochii mi se inchid si nu ma mai pot concentra.
-Vrei sa te schimb?intreba Alexia.
Am lasat-o. Eram prea obosita si ma temeam sa nu fac vreo greseala.M-am mutat pe bancheta din spate si Alexia a trecut in locul meu. In scurt timp am adormit, desi incercam sa ma opun. Oboseala isi spunea cuvantul.
M-am trezit cand un sunet puternic mi-a ajuns la urechi, iar ceva tare mi-a lovit capul. Nu am reusit sa imi dau seama ce se intampla, caci am inceput sa simt o senzatie de rostogolire si o alta lovitura la picior.
Stiam ce inseamna asta. Accident. Am inchis ochii strans si un tipat lung mi-a iesit din gat.
Incercam in zadar sa imi eliberez piciorul. Durerea din cap si cea din picior ma sferdeleau. Simteam ca nu mai am aer.Am auzit sirena unei salvari in departare. Am mai incercat inca o data sa ma eliberez apoi am lesinat.
M-am trezit la spital. Nu stiam nici ce se intamplase exact si nici cat timp trecuse. Oare Alexia si Nadia erau bine? Am incercat sa vorbesc, dar nu am reusit sa scot niciun sunet. Aveam un fir in nas si simteam ca am ceva si in mana.Un aparat piuia undeva langa mine. Nu imi simteam picioarele, de fapt nu ma puteam misca deloc. Cu ultimele puteri, am mai incercat inca o data sa vorbesc,dar am lesinat din nou.
Cand m-am trezit, am stiut ca ceva se schimbase. Nu mai aveam nimic in nas si nu se mai auzea piuitul niciunui aparat. Insa inca mai simteam ceva in vena. Am simtit o mana rece pe fruntea mea fierbinte si am stiut ca e mama. Am incercat din nou sa vorbesc, fara succes.
-Dormi, scumpo, dormi, spuse ea.
Si am adormit.
Am vazut in sfarsit lumina mult mai clara. Perdeaua era tarsa de la geam si soarele batea inauntru.
-Mama....am reusit sa spun.
Aparent nu era nimeni langa mine. Am intors incet capul intr-o parte. Ma durea foarte tare, ca o migrena, dar mai accentuata. Incepusem sa imi simt picioarele si asta am presupus ca era mai bine.
Mi-am intors cu grija capul. Mama dormea pe un fotoliu, ceva mai departe de patul meu.S-a trezit brusc si a venit langa mine.
-Scumpa mea, te-ai trezit.
Se simtea oboseala din vocea ei.
-Ce s-a intamplat?
-Ai avut un accident. Iti amintesti?
Am simtit totul, de parca s-ar fi intamplat din nou: Lovitura. Rostogolirea. Piciorul prins. Sirena ambulantei.
-Alexia, Nadia...am spus si am incercat sa ma ridic, insa capul ma durea mult prea tare.
-Alexia e bine, draga, stai linistita. Au externat-o ieri.
-Ieri? Dar de cat timp stau aici?
-De 4 zile.
-Si Nadia? Cum se simte?
-Scumpo, esti inca slabita, cred ca ar trebui sa dormi.
-Nadia, ce s-a intamplat cu Nadia?Mama, spune-mi ca e bine!
-Iris, scumpo...
"Naadiaa, Naadiaa" am inceput sa tip. Nu ma mai interesa durerea insuportabila de cap, nu ma mai interesa nimic. Vroiam doar sa stiu ca prietena mea este bine. 'Nadia.." am spus din nou si lacrimile au inceput sa imi curga pe obraji. Stiam ca se intamplase ceva, simteam asta.
O asistenta a navalit in camera."Ce s-a intamplat?" o intreba ea pe mama, care nu era capabila sa ii explice prea bine.
In cele din urma asistenta a priceput si a venit sa imi faca o injectie. Nu vroiam sa adorm din nou, caci stiam ca asta se va intampla, dar nu gaseam puterea sa ma opun.
Asistenta a iesit din salon, spunandu-i mamei ca voi adormi cat de curand.Imi simteam pleoapele grele.
-Mama, ce s-a intamplat cu Nadia?am intrebat cu ultimele puteri.
-A murit.