Jurnalul unei prietenii

Cuvant inainte

Aceasta poveste este dedicata Danei, pentru ca a stiut sa fie o prietena adevarata.Mi-e dor de tine, Dany!


Prolog

Daca ar exista oameni care sa se gandeasca si la altceva decat la binele personal, daca ar fi mai putin egoisti si ar realiza ca o vorba spusa din rautate poate rani sufletul unui om care nu o merita sau ca nepasarea lor poate distruge vise, cu siguranta nu ar mai exista atata suferinta...
Viata ne poate fi schimbata in cateva minute, fara ca noi sa realizam.....
Aceasta poveste este inspirata din realitate. Este o poveste despre prietenie, iluzii si dezamagire. Despre rautatea care exista in lume si despre forta de a trece peste toate relele cu sufletul curat.

Partea intai

Am cunoscut-o pe Alexia in prima zi de liceu si m-am atasat de ea inca de atunci. Era calda, senina si mereu cu zambetul pe buze. In scurt timp, am devenit cele mai bune prietene.Putini adolescenti erau dispusi sa se imprieteneasca cu o fata de la tara, imbracata prost, cand toti se laudau cu hainele lor de firma. Alexia nu era asa, pentru ea nu contau lucrurile materiale.Nu-i era rusine sa-mi fie colega de banca si reusea sa ma complimenteze la invatatura sau altceva,atunci cand colegii radeau de hainele mele urate si vechi.
Zilele treceau si noi deveneam prietene din ce in ce mai bune. Daca la inceput stateam tot timpul la scoala impreuna, mai tarziu nu ne-a mai ajuns acest lucru si am inceput sa ne vedem si in afara scolii, sambata sau duminica. Astfel am ajuns ca la sfarsitul primului an de liceu sa facem aproape totul impreuna. Ne faceam temele, ieseam in parc, dormeam una acasa la cealalta si stateam de vorba pana tarziu in noapte.Nu aveam secrete una fata de cealalta si intotdeauna gaseam subiect de discutie.
Au trecut asa doi ani. Nu ne-am certat niciodata.De obicei gandeam la fel, iar in rarele ocazii in care ne contraziceam, gaseam rapid o cale de mijloc.Aveam aceleasi pasiuni: muzica, literatura si fotografia.Bineinteles, invatand la Dinu Lipatti, toti iubeam muzica, insa doar noi credeam ca dincolo de acele note muzicale se afla un suflet cu un mister.Ne impartaseam ideile si faceam multe lucruri minunate impreuna.La sfarsitul clasei a X-a, am mers impreuna in vacanta in Spania. Matusa Alexiei se stabilise acolo si pentru ca divortase de curand si era in pragul unei depresii, avea neaparat nevoie de comapnie. Asa ca ne-am dus impreuna, caci Alexia nu a vrut sa plece fara mine. Nu a fost numai cea mai frumoasa vacanta, ci cele mai frumoase clipe din viata mea.
Cum amandoua eram singure la parinti, aflasem in sfarsit iubirea nemarginita a unei surori. Pentru ca ne comportam si ne iubeam ca niste surori, cu toate ca nu eram unite de legatura de sange. Insa erau alte lucruri care e uneau si puteam jura ca aceasta legatura nu va fi niciodata rupta.
In clasa a XI-a,ni s-a alaturat Nadia. Fiind eleva cea noua, toti o priveau banuitor si ii era greu sa isi faca prietenei. Alexia, cu sufletul ei mare, nu a putut sta pur si simplu sa se uite cum Nadia era mereu trista pentru ca nimeni nu o baga in seama si a inceput sa isi petreaca timpul cu ea. Stateam toate trei de vorba in pauze si ne intelegeam chiar bine. Insa la poarta scolii ne desparteam de Nadia si ramaneam doar noi doua, prietenele de nedespartit. Sau, cel putin asa credeam atunci.
Insa in scurt timp Nadia a inceput sa iasa cu noi. Nu imi placea asta si eram geloasa pe ea, dar nu spuneam niciodata nimic.
Anii au trecut si cu timpul am inceput sa o cunosc mai bine pe Nadia si sa ma obisnuiesc cu prezenta ei. Gelozia mea a disparut cu timpul. Eram cele mai bune trei prietene, aveam visuri si aspiratii comune pe care de abia asteptam sa le putem pune in practica.
Au trecut si anii de liceu.
Imi amintesc de parca ar fi fost ieri ziua in care ne-am aruncat palariile catre inaltul cerului, auzind cum suna ultimul clopotel.
Ma incoltea teama ca drumurile noastre ar putea sa se desparta, insa nu a fost asa: am urmat aceeasi facultate si pe perioada ei am devenit mai apropiate ca oricand. Asa cum visam inca din primul an de liceu, ne-am infiintat o trupa si am avut norocul sa gasim o casa de discuri care sa ne promoveze.
Ne-am contrazis putin in legatura cu numele trupei, insa in cele din urma am optat pentru "INA".I de la iris, numele meu. N de la Nadia si A de la Alexia.
Cantam muzica rock, cu influente folk, avand mereu ca sursa de inspiratie albumele marilor trupe si solisti romanesti de renume: Pheonix, Pasarea Colibri, Tatiana Stepa. Si bineinteles, trupa Iris, al carei nume il port.
Cantam despre lume, despre viata, despre iubire. Cantam mereu cu aceeasi placere si abandonare, iubeam muzica, fanii, concertele, viata publica.
Reuseam cu succes sa imbinam orele de cursuri de la facultate cu cele de repetitii si aparitiile tv sau concertele. Cand intram in curtea universitatii, lumea ne privea cu bucurie si auzeam soptind "Au venit fetele din trupa INA".
Eram foarte fericite si credeam, in ingamfarea noastra, ca nimic nu ne poate desparti.

O noapte in Transilvania-ultima parte

-Ai innebunit?Nu ne putem duce acolo!
-Si ce putem face?Sa stam aici asteptand sa vina el la voi?
M-am cutremurat. Avea dreptate.
-Mergeti inainte, pana la Sala Mare, spuse Abraham. Este o camera mare, rotunda, o veti recunoaste. De acolo urcati scarile si apoi intrati pe usa aurie. Eu ma voi duce sa il tin ocupat. Bafta, copii!
Si a plecat. Edmond s-a ridicat hotarat in picioare.
-Sa mergem, a spus el.
Eu eram inca jos. Pur si simplu nu imi puteam convinge corpul sa se miste. Edmond mi-a intins mana. Nu stiu prin ce magie, mana lui intinsa m-a facut sa ma pot misca din nou. Am apucat-o si m-am ridicat.
Nu mi-a dat drumul la mana cat am strabatut camerele intunecoase, pana la Marea Sala. Se auzeau voci de peste tot, vantul batea sinistru miscand draperiile vechi si facand flacarile lumanarilor sa palpaie sau chiar sa se stinga. Nu spuneam nimic, mergeam tot inainte, tinandu-ne de mana.
Am urcat treptele mari de marmura si la capatul lor am zarit usa aurie.
-Uite! am soptit.
Ne-am indreptat catre ea. Milioane de ganduri imi umblau in minte: daca Bram ne pacalise si Dracula se afla dincolo de aceasta usa? Daca nu stiam ce sa facem cand vom gasi cartea? Daca se va intoarce Contele si ne va gasi acolo?
Insa, intr-un fel, mana calda a lui Edmond cuprinzand-o pe a mea ma facea sa ma simt mai linistita.
Am intins mana catre usa si am apasat clanta. Ma simteam de parca as fi profanat un mormant. Tot castelul era, de fapt, un mormant.
Edmond a intrat in camera, tragandu-ma dupa el.
Un foc ardea in semineu, iar in fata noastra, pe perete, era un tablou mare a unei femei foarte frumoase. Mi-am inchipuit ca trebuie sa fie Elisabeta. In dreptul tabloului se afla o masa cu zeci de lumanari aprinse. Era, intr-adevar, un altar.
-Vanessa, trebuie sa cautam cartea, sopti Edmond foarte aproape de ureche mea.
-Si dupa ce o gasim?
-Sa o distrugem!Repede! Cauta in partea asta, spuse aratand partea stanga a incaperii, iar eu voi cauta aici-arata spre partea opusa.
I-am dat cu parere de rau drumul la mana si m-am dus sa caut cartea. Am vazut-o: era pe un suport de piatra, asemanator celui din Biserici.
-Edmond! am spus. Edmond, am gasit-o!
A venit repede langa mine. A smuls cartea din suportul ei si a inceput sa rupa paginile. Cand nu mai ramasesera decar mici bucati de hartie, a venit langa mine.
-Si acum? Ce se va intampla?
M-a fulgerat gandul ca vom fi din nou trasi prin timp si spatiu inapoi in dormitoarele noastre si nu il voi mai vedea vreodata. I-am studiat pentru ultima data-credeam eu- fata, parul negru putin ravasit care incepuse sa i se desfaca din coada, buzele frumoase.
M-am uitat din nou la ce mai ramasese din carte. Am clipit socata, crezand ca nu vad bine. Bineinteles, fusese prea usor. Cartea era intacta.
-Edmond, uita-te!
Pentru prima data, privirea lui era ingrozita.
Am simtit cum lacrimile imi curg din nou pe obraji, nemaiputand sa le stapanesc.Edmond s-a aproapiat de mine si mi-a stres lacrimile cu degetul arataor.
-Shhht, nu plange!
Cu mana cealalta mi-a cuprins talia, tragandu-ma mai aproape de el.
-O sa murim...
Nu mi-a raspuns. Mi-am pus o mana pe umarul lui, sprijinindu-ma. S-a apropiat si mai mult de mine. Vedeam cum o suvita de par rebela i se desprinde din elastic si ii aluneca pe obraz. Am intins o mana tremuranda si am dat-o la o parte.
El s-a apropiat mai mult si mai mult de mine, pana cand ne-am curpins intr-o imbratisare, iar buzele noastre s-au unit, contopindu-se.
M-am lasat purtata de acel sarut. Totul era perfect: buzele lui care le presau usor pe ale mele, mana lui care imi sustinea talia. Pentru un moment, am uitat unde ma aflam. Era ca un foc ce ma curpindea si ma invaluia in bratele lui.Foc.
FOC.
Cuvantul mi-a rasunat in minte cu mai multa putere. M-am desprins din sarutul lui Edmond si i-am spus incet, cu vocea tremuranda:
-Foc..
S-a uitat intens in ochii mei, apoi la carte.Intelesese. Mi-a dat drumul si a alergat inspre carte, insa in mometul in care a atins-o, usa s-a izbit de perete, el a zburat pe spate fiind aruncat in partea cealalta a camerei, iar cartea i-a cazut din mana.
Un miros dulce s-a simtit in aer si am stiu ca Dracula a intrat in camera.
-Copii fara minte ce sunteti! a tunat el.Credeati ca puteti scapa de mine?
Edmond a scos un geamat surd de durere si am alergat spre el, fara sa ma uit macar la Conte. Dintr-o data, toata frica pe care o simteam a disparut. Am ajuns la Edmond si m-am asezat langa el.
L-am vazut pe Conte cum ridica de jos cartea si o pune inapoi la locul ei.
Edmond isi apropie buzele de urechea mea si sopti cu greutate:
-Mai...saruta-ma...o data...inainte...sa mor.
Inima mi-a tresarit, curprinsa din nou de groaza mortii.M-am lasat inspre Edmond, i-am trecut mana prin par mangaindu-l si mi-am lipit buzele de ale lui.Din nou m-a cuprins acea senzatie de uitare, de detasare completa.
Un urlet puternic s-a auzit chiar de langa noi. Un urlet care exprima furia, groaza, durerea, toate acestea la un loc si multe altele. Mi-a luat o secunda sa realizez ca acel urlet era scos chiar de catre Conte. Corpul ii tremura spasmatic, mii de riduri ii umpleau rapid fata si mainile, caninii ii coborau, transformandu-se din acel om frumos intr-o bestie.
-Cum indrazniti sa imi aratati chiar mie iubirea? Mie, care am trait-o cel mai intens si am pierdut-o?Mieeee?
Urletul se auzea din nou, mai tare. Lacrimi curgeau din ochii Contelui, transformandu-se in sange cand ii atingeau obrazul.
L-am luat pe Edmond de mana.
Contele parea sleit de puteri, tarandu-se in capatul celalalt al incaperii. A atins cartea din am simtit din nou acea durere mistuitoare, ca atunci cand am fost trasa prin carte aici.
Simteam cum corpul meu este silit sa se contracte si a se contorsioneze, simteam acele mii de ace si durerea schimbarii. Si simteam cum stransoarea mainii lui Edmond slabeste. Am incercat sa il strang mai tare in intuneric, nu vroiam sa ii dau drumul, nu vroiam sa il pierd, nu acum.
Insa stransoarea slabea din ce in ce mai mult, pana cand mainile noastre s-au separat.....


M-am trezit intinsa in patul meu de acasa.
Corpul imi era transpirat si cuprins de un tremur necontrolat. Fruntea imi ardea, iar vederea imi era in ceata.
Am incercat sa ma ridic, insa am cazut.
M-am trezit din lesin cateva minute sau cateva ore mai tarziu, nu stiu.
Ma simteam in continuare rau. M-am uitat pe perna mea, unde zacea deschisa cartea: Dracula de Bram Stocker.
Fulgerator, mi-a trecut prin minte tot ce s-a intamplat. Dar chiar s-a intamplat?
Cartea.Transilvania. Contele Dracula. Edmond.
Edmond. Mi-a dus un deget peste buze. Mana mea pastra inca parfumul lui Edmond. Mi-am amintit momentul separarii si m-a trecut un fior de tristete. Nu aveam sa-l mai vad niciodata.
Insa chiar l-am vazut vreodata?Chiar a fost real?

Acuzatii si comentarii

Cineva o acuza pe Stephenie Meyer de plagiere. Nici nu am retinut numele, ca m-au apucat nervii. Dar e normal. Si ca sa intelegeti mai bine ce vreau sa spun, va voi aminti ce am scris mai demult despre Twilight si Harry Potter:

"Twilight: o productie de exceptie, o poveste frumoasa si fascinanta ce te tine cu sufletul la gura pana la final...
Doar ca, bineinteles, ca la orice lucru bun, au aparut si remarcile negative. Am citit pe anumite site-uri pareri proaste despre acest film: cum ca s-a folosit prea mult machiaj, cum ca actori nu interpreteaza in mod realist sau ca nu respecta cartea.
Filmul respecta cartea foarte bine, sunt replici intregi din carte ce se regasesc in film, dar este normal sa nu apara toate scenele, in niciun film artistic nu pot transpune toate secventele din carte, asta ar insemna sa se intinda pe mai multe ore...
Autoarea romanului "Twilight", Stephenie Meyer, a fost numita "O a doua J.K. Rowling", lucru ce a starnit din nou susoteli negative prin randul unora.
Imi amintesc cat de aprig au fost criticate cartile si filmele din seria "Harry Potter", pentru simplul fapt ca au avut succes! Nu se putea spune:"Da, domne, J.K. Rowling are foarte multa imaginatie si un talent iesit din comun, da domne actorii din filme se potrivesc personajelor."Nu, de ce ar spune cineva ceva de bine, Doamne fereste!! Remarcile usturatoare s-au adunat in jurul scriitoarei, majoritatea pornind de la faptul ca a devenit cea mai bogata femeie din Marea Britanie. Si ce-i cu asta?Pai ar fi cam urmatorul lucru: haideti sa ii ponegrim pe altii fiindca sunt mai buni decat noi, fiindca au mai multi bani..de ce?Pentru ca putem...
Concluzia mea este ca orice lucru bun trebuie sa aduca cu sine si remarci negative, jignitoare, usturatoare si de cele mai multe ori nemeritate.
Cum s-a intamplat si la Eurovision acum cativa ani, cand trupa Lordi a castigat si toti au luat foc, au inceput sa se scrie lucruri urate, inclusiv ca si-au cumparat trofeul.De ce? Doar pentru ca au obtinut un succes la care nu se astepta nimeni?Sau pentru faptul ca erau rockeri, diferiti de restul lumii, mereu criticati, mereu huiduiti?
Oare de ce in lumea asta toti de mananca intre ei, fara exceptii?
Urat, foarte urat..."

Bun, si acum revin la tema plagiatului. Pai sa ne gandim: cand o carte este buna, este plagiata. Vezi: J.K.Rowling, Stephenie Meyer sau Eminescu al nostru. Cand cineva face un lucru deosebit in sensul bun al cuvantului si ii uimeste pe toti, a trisat. Vezi: trupa Lordi. Cand un cantaret sau actor devine foarte iubit, sigur e dependent de droguri sau cine stie ce li se mai nazare oamenilor ca face. Exemple sunt nenumarate.

E ceva adevarat din toate acuzatiile astea? Dupa parerea mea, NU.
Uite, iar mi se urca sangele la cap cand vad cum toti oamenii buni sunt improscati cu noroi.

Era o vreme cand imi cautam locul in lume. Si uneori chiar mi se pare ca l-am gasit, dar mai primesc o "palma" din asta virtuala plina de rautate si imi dau seama ca am o molecula a ADN-ului in plus sau in minus fata de ceilalti oameni, ca parca prea sunt multe lucruri simple care ma uimesc.
Am deviat si de la subiect.
Ideea acestui post: Ma scarbeste atata rautate si nesimtire!
Bleahh!!

Poze cu mine

Pentru ca nu aveam nimic mai bun de facut azi-noapte pe la 3, m-am apucat sa-mi fac poze. (mai exact, am pus-o pe vara'mea sa imi faca poze)

Si pentru ca nu am nimic mai bun de facut in acest moment, le postez aici. Si asa o gramada de oameni ma tot intreaba cati ani am si cum arat, asa ca vreau sa inlatur orice dubiu.

O noapte in Transilvania- partea a treia

Mi-a cuprins mana si s-a uitat in ochii mei.
-Am scapat...pentru moment?a intrebat.
-Da,cred ca da. Pentru moment.
-Pana se intoarce am putea sa ne gandim cum sa scapam.
Eu nu ma puteam gandi la nimic. Stiam ca ma asteapta moartea si nu imi dadeam seama cum as putea sa schimb asta.
-Hei,spuse Edmund. Nici nu stiu cum te cheama.
-Vanessa.
-Vanessa,nu-ti pierde speranta, vom iesi de aici.
-Cum?
Nu mi-a raspuns, nu stia nici el. Nimeni nu stia pentru ca nu era nimic de stiut.Eram prinsi aici si tot ce puteam face era sa ne asteptam moartea.
Abraham a intrat in camera. Mi-am pus mana la gat. Stiam ca a venit sa imi ia crucea.
-Nu te las sa o iei!
-Draguta, a spus el atat de incet incat abia l-am auzit. Draguta, eu sunt de partea voastra.
-Da?Pun pariu ca asta le spui tuturor celor care ajung aici. Nu te mai cred!
-Ssst,Vanessa!imi sopti Edmond.
Inca ma mai tinea de mana. Ii simteam degetele lipite de ale mele, parfumul sau invadandu-mi narile. Un sentiment foarte placut. Probabil alta ar fi fost starea mea daca nu m-as fi aflat aici,ci intr-un loc in care sa nu fiu in primejdie, cu Edmond alaturi, tinandu-ne de mana, inhalandu-i parfumul si simtindu-i corpul atat de aproape de al meu.
Insa acum, singurul lucru la care ma puteam gandi era moartea noastra iminenta.
Am simtit cum lacrimile ma ameninta si am tras aer adanc in piept pentru a nu incepe sa plang.
Edmond m-a strans si mai tare de mana.
-Ce ne facem?l-am intrebat.
-Nu stiu.Trebuie sa ne gandim. Este imposibil sa nu existe o solutie.
Abraham s-a apropiat de noi. Simtindu-ma stanjenita, mi-am retras mana si m-am dat mai in spate. Era ceva in apropierea noastra ce o facea sa para foarte intima. Cel putin pentru mine.
-El chiar se teme de cruci?intreba Edmond.
-Da.
-Si de celelalte lucruri?Apa sfintita, argint?
-Da.
-De ce?
-Pentru ca a fost blestemat, bineinteles.
-Spune-ne mai multe,am spus.
-Contele Vlad Draco era un foarte corect pe vremea cand era om. De asta era urat de catre toti cei nedrepti. Insa nu era crud. Avea si el o inima. Si iubea o femeie: pe printesa Elisabeta.
Era, pe atunci, ordinul calugaresc Draco (in latina draco=dragon). Contele se afla in fruntea lui. Iubea Biserica, si pe Dumnezeu. Credea cu putere in El si in felul in care erau oranduite lucrurile. A crezut ca va fi fericit alaturi de regina sa,Elisabeta. A plecat la lupta intr-o zi. Turcii erau aproape de granita si trebuia sa ii indeparteze. Si-a facut semnul crucii, si-a sarutat sotia si a plecat.
S-a intors dupa 30 de zile, insa Elisabeta era moarta.
-Cum?
-Ea a primit o scrisoare in care scria ca printul ei murise in lupta. S-a sinucis aruncandu-se in rau. In Arges.Raul printesei...
Contele aproape a murit de durere si s-a infuriat pe Biserica si pe Dumnezeul lui. A scos sabia si a infipt-o in mijlocul crucii.De atunci a fost blestemat sa traiasca vesnic, pentru a suferi vesnic. Si-a pierdut in aceasta transformare orice urma de umanitate, ajungand bestia de acum. Uneori, cand isi aminteste de Elisabeta, imi mai povesteste despre ea. A fost blestemat sa curme atatea vieti omenesti, tocmai pentru ca el iubea viata. Insa natura sa inumana nu ii permite sa aibe mustrari de constiinta. Pentru ca nu mai este om. Este o creatura a Iadului, obligata sa traiasca vesnic pe Pamant.
M-am cutremurat. Nu ma gandisem la Conte in felul acesta. Aproape ca imi era mila de el. Insa mi-am amintit ca voi fi urmatoarea lui victima si orice sentiment de mila a trecut, fiind inlocuit cu furie, durere si disperare.
-Totul a inceput de la carte,spuse Edmond meditativ. Deci, ar trebui sa se sfarseasca cu ea.
-Esti istet, tinere.
-Ai aici vreo carte din exemplarul scris de tine?
-Una singura.Cea blestemata.
M-am uitat incruntata.
-S-a folosit de manuscrisul meu, imi explica Abraham. Pe el a aruncat blestemul, pentru a se raspandi in toate celelalte carti.
-Unde este?am intrebat.
-In altarul lui Dracula.
-Deci va trebui sa mergem acolo, spuse Edmond hotarat.

Salutare! V-a fost dor de mine? Nu, pentru ca am lipsit doar doua zile :)).

Ce am facut cat timp am fost plecata? Am respirat un aer mai curat decat cel din Bucuresti si m-am jucat cu Anastasia, nepotica mea in varsta de 5 ani.

Am sarit coarda, ne-am jucat de-a ascunselea si baba oarba, am facut castele de nisip si am mancat bomboane...si stiti ce este si mai ciudat? Ca mi-a placut...m-am simtit atat de bine, ca vreau sa ma mai duc si sambata viitoare.

Cred ca daca fiecare dintre noi si-ar aminti macar pentru cateva ore cum este sa fii din nou copil, am crea o alta lume....una mai buna.







P.S.: Stiu ce asteptati de la mine: Partea a treia din "O noapte in transilvania" si capitolul 7 din "Fata cu ochii de aur" .Si pentru ca nu vreau sa va dezamagesc, ma apuc imediat de scris.

O noapte in Transilvania-Partea a doua

-Cum?Nu mai putem pleca daca ne prind zorii?
M-am ridicat de pe podeaua rece. Edmond inca imi tinea o mana pe umar.
-Aici timpul nu se masoara, nu cum stiti voi. Si daca reusiti sa supravietuiti pana dimineata, mai aveti o sansa. Cand Dracula intra in sicriul sau pentru somnul de peste zi, puteti sa fugiti,spuse Abraham.
-Sa fugim unde?am intrebat.
-Oriunde. Dar nu oricand.
-Nu inteleg.
Edmund se indrepta usor de spate si se uita la mine:
-Vrea sa spuna ca vom putea pleca insa vom ramane prinsi in acest secol. Glumesti, omule!
Nu intelegeam de unde are atata putere, cum poate vorbi atat de relaxat.
-Ssst,taceti copii! Vine!
Am simtit cum ma cuprinde un fior rece. Stiam cine vine.
Edmund mi-a inconjutat umerii cu bratele si m-a tras mai aproape de el.
-Ramaneti aici!
Abraham a iesit din incapere.
-Ce am in seara asta?se auzi o voce.
Era cea mai rece, frumoasa si inspaimantatoare voce pe care am auzit-o. Mi s-a facut pielea de gaina.
-N-n-nimic, Stapane, n-nimic...
-Cum nimic,Abraham?Ma minti?Indraznesti sa iti minti stapanul?Eu stiu totul. Ai inteles?TOTUL!! Si in plus, mirosul sangelui se simte atat de dulce...sunt doi?
-Nu, nu face asta! stiga Abraham.
-Mi te opui?
S-a auzit o bufnitura, apoi vaietul de durere a lui Bram. Stiam ca vine spre noi, asteptam sa aud pasi, insa nu auzeam nimic.
Usa s-a deschis. Ma uitam pe dusumea, incercand sa ii zaresc umbra, insa nu am vazut nimic.
-O, ce frumusete!
Am simtit mii de furnicaturi pe sira spjnarii, iar bratele mi s-au strans de gatul lui Edmond.
Era in spatele meu. Ii simteam rasuflarea in ceafa.
Am tipat cand o mana tare si rece mi-a mangaiat parul.
-Taci, fetito! Nu-mi place mancarea zgomotoasa!
Mana s-a infipt in par si m-a smuls din bratele lui Edmond, intorcandu-ma cu fata la el.
Nu stiu ce ma asteptam sa vad. Probabil cea mai urata imagine din viata mea. In loc de asta, am vazut un barbat inalt, frumos si puternic.
A zambit si i-am vazut caninii. Stiam ce urmeaza, stiam ca sunt ultimele secunde de viata si totusi il priveam in ochi. Frica disparuse odata cu ratiunea. Nu mai simteam nimic. Doar asteptam...
Ochii ii erau negri, sprancenele groase si arcuite, iar buzele foarte rosii. Ma tragea spre el si nu ma puteam impotrivi.
-Da-i drumul, monstrule!tipa Edmond.
-Bine, voi incepe cu tine daca doresti, sopti Contele.
Acum ii simteam respiratia pe fata si pe gat. Nu mai vedeam altceva decat ochii lui de un negru nefiresc, nepamantean. Si nici nu era.
M-am simtit aruncata pe podea. Cateva oase mi-au trosnit.
Se indrepta spre Edmond. Nu il puteam lasa sa faca asta. Stiam ca oricum vom muri amandoi, asa ca nu mai conta. M-am ridicat si am alergat inspre ei.
A ridicat un singur deget si parca m-am izbit de un zid. In lovirea mea, m-am aplecat iar bluza mi s-a ridicat usor, iesind la suprafata lantisorul de la gat cu micuta cruce.
Contele se uita din nou la mine. Radea. O secunda mai tarziu, in ochii lui negri ardea focul. L-a izbit pe Edmond pe podea si s-a indreptat spre usa.
-Mai tarziu, spuse el.Mai tarziu. Bucurati-va de ce a mai ramas din viata voastra mizerabila.Si...Abraham! Abraham!Unde esti?!
-Da, Stapane!
-Da-i chestia aia jos de la gat!
Chestia?M-am uitat la gatul meu. Lantisorul si....crucea, desigur! Cum am putut uita? Contele nu suporta sa vada crucile...Am inteles...privirea lui ca focul, faptul ca i-a dat drumul lui Edmond...
Edmond! Am alergat catre el. Era inca intins pe podea. M-am aplecat la el si i-am pus o mana rece pe obrazul fierbinte.
A deschis ochii.
-Esti bine?am intrebat soptit.
S-a ridicat in sezut.
-Da,cred ca da.Ce s-a intamplat?
-Crucea, i-am spus pipaindu-mi lantisorul de la gat.Crucea l-a oprit.Insa se va intoarce.

O noapte in Transilvania

Pentru ca imi plac atat de mult povestile cu vampiri, m-am hotarat sa mai scriu una. Este diferita de tot ce ati citit pana acum.

O noapte in Transilvania

Am atins sfioasa coperta cartii, apoi am dat prima pagina. Cartea ma atragea spre ea, ma duceam cu toata fiinta mea, asteptand sa isi dezvaluie secretele. Eram vrajita, nu ma puteam desprinde de magia ei.O auzeam vag pe mama strigandu-ma, dar nu conta. Nu mai conta nimic in afara de aceasta carte cu trecut si renume, o carte in care isi aveau esenta toate cartile cu vampiri pe care le citisem de atatea ori si le iubeam. Am atins inca o data coperta, savurand momentul.Era un sentiment ciudat, de parca aceasta carte avea natura si vointa proprie, de parca era vie. Am mai citit inca o data titlul: Dracula de Bram Stocker.
Mama ma striga din nou. M-am desprins cu greu din visare.
-Vanessa, ma auzi?ma intreba ea.
-Da,mama.
-Ti-am spus sa te culci.E tarziu, iar maine te duci la scoala.
-Imediat.
-Acum!
-Da,mama.Noapte buna!
Am stins lumina si m-am bagat in pat. Am asteptat ca toate luminile din casa sa se stinga, apoi am luat lanterna si carte, adancindu-ma in asternuturi.
Am aprins lanterna.Mai citisem multe carti asa, sub patura, la lumina lanternei, in miez de noapte, pana cand capul imi cadea pe carte iar mana mea slaba nu mai putea tine lanterna si adormeam.
Am deschis din nou cartea si am inceput sa citesc.
De abia citisem zece pagini, cand am vazut o lumina aprinzandu-se in casa. Ah, lumina de la baie! Poate mama va vrea sa vina apoi sa ma verifice. Am stins lanterna si in graba mea de a inchide cartea, varful degetului a trecut peste o fila si s-a taiat usor.Ahh!
Lumina de la baie s-a stins si nu a venit nimeni in camera mea.Am aprins din nou lanterna si am deschis cartea acolo unde ramasesem.O picatura de sange cursese din degetul meu pe o fila, atunci cand m-am taiat.
Am incercat din rasputeri sa sterg sangele, insa in zadar.Off...
Am continuat sa citesc. Cand am ajuns la cuvantul patat de sange, imi era foarte greu sa citesc. Am dus lanterna si mai aproape, luminand cuvantul: Dracula.
Am simtit o durere acuta in piept si nu mai puteam respira. Lanterna mi-a cazut din mana cu zgomot.Durerea era din ce in ce mai mare. Mi-am sprijinit o mana pe carte, incercand sa respir. Atunci am simtit o durere mult mai mare, nu numai in piept, ci in tot corpul.Parca ceva inauntrul meu se schimba, se micsora, obligandu-mi toti muschii sa se contracte. Am incercat sa imi iau mana de pe carte, insa erau contopite de parca ar fi fost una, iar cartea ma tragea inspre ea, din ce in ce mai mult. Vroiam sa tip, dar nu mai aveam glas. Vroiam sa ma zbat, insa corpul imi era paralizat. Fiecare centimetru al corpului imi ardea de durere, iar eu ma cufundam si mai mult in carte.
Ochii mi s-au intetosat, apoi intunericul m-a invaluit. Era doar durerea mea in intuneric, apoi un sunet asurzitor. Simteam cum corpul mi se contorsioneaza si se micsoreaza, iar urechile imi vajaie. Apoi mi-am pierdut constiinta.
Am simtit cum corpul meu s-a izbit de ceva tare si rece.
Am deschis ochii si am privit in jur. Eram intinsa pe podeaua de piatra a unei camere reci si intunecoase. O lumanare ardea in colt.
Am inchis si am deschis ochii de zeci de ori, crezand ca visez. M-am ciupit. Aauuu!
Nu, asta nu se poate! Trebuie sa visez.
S-au auzit niste pasi care calcau apasat pe podeaua tare.
Am deschis ochii mai mult, incercand sa vad in intuneric. Un om oarecum in varsta, cu parul alb, se indrepta spre mine.
-Repede, repede, spuse el. Vino cu mine!
-Dar..
-Repede, pana nu se intoarce Contele...
Barbatul m-a apucat de brat si m-a ridicat, apoi m-a tras dupa el.
-Dar ce..
-Ssst! Nu aici.
M-a tras dupa el de-a lungul unui tunel si mai intunecat, pana am ajuns intr-o camera mica.
In camera se aflau doua paturi de lemn si o masa.Pe masa era aprinsa o lampa cu gaz. Imi imaginam ca asta trebuia sa fie, caci nu vazusem niciodata una, doar citisem in carti.In cartile cu vampiri pe care le iubeam atat de mult.
Eram ingrozita.Speram inca sa fie un vis, insa niciodata nu mai avusesem unul atat de real. oasele inca ma dureau,auzeam sfaraitul lampii, simteam umiditatea din aer, iar pielea imi era inca rosie in licul in care barbatul ma apucase de mana si ma trasese dupa el prin tunel.Sigur nu era vis.
-Cum am ajuns aici?am intrebat.
-Nu stii?Ai varsat sange pentru conte.
-Ce am facut.
-Lasa-ma sa iti explic, draguta.Desi nu avem prea mult timp. Numele meu este Abraham. Sau Bram, cum imi placea sa mi se spuna. Bram Stocker.
Am scuturat capul cu purtere.Cum e posibil asa ceva?
-Da, draguto. Eu am scris oribilitatea aceea morbida. Am scris despre El, iar El m-a pedepsit si mi-a blestemat cartea.
Erau prea multe informatii, iar eu eram inca ametita. M-am gandit inca o data la ce mi-a spus.
-El cine?am intrebat.
-Contele Dracula, bineinteles, a spus el parca scuipand cuvintele.
-Nu, nu pot sa cred, asta nu e real, nu se poate!
-Nici eu nu am crezut prima data, spuse o voce in spatele meu.
Am tresarit. Am intors incet capul. Mi-era frica, asa cum nu imi fusese vreodata in viata mea, nici in cosmaruri.
De pe unul din paturile de lemn care era ascuns in intuneric s-a ridicat un baiat.
Nu, nu avea cum sa fie el Contele. Inima imi batea cu putere, gata sa imi iasa din piept.
M-am uitat la baiat. Era inalt, brunet, cu parul lung prins in coada la spate. Imi zambi obosit.
-Numele meu este Edmond,spuse el. Sunt aici de cateva...ore,cred. Aici timpul nu se masoara. Mi se pare ca ma aflu aici de ani intregi.
-Tu cum ai ajuns aici?
-La fel cum ajungeti toti, draguto, spuse Abraham.
-Toti?
-Da, toti care varsa sange pe cartea Contelui ajung aici. Dar nimeni nu supravietuieste.
Am inceput sa tremur. Imi era greata si parca imi ingheta sangele in vene.
-Si eu sunt blestemat, continua Abraham. Sunt blestemat sa iau toti oamenii care sunt adusi aici asa cum ati ajuns voi si sa ii duc Lui.
-Aici...unde suntem?
-Unde,dar mai ales cand. Transilvania, anul 1825.
-Ce se va intampla cu mine?
M-am uitat la Abraham, apoi la Edmond.
-Voi muri? Voi muri, nu?
-Nu! Nu, pe onoarea mea, m-am saturat sa vad atata moarte, pe voi va voi salva. Sa nu-mi spuneti mie Bram Stocker daca nu veti iesi de aici!
-Iti sta in putere sa faci asta?intreba Edmond.
-Dar ti-am spus, tinere, ti-am spus ca te voi salva.
-Mi-ai spus, insa nu am aflat inca daca o poti face,daca stii cum.
-Nu stiu, dar trebuie sa existe o cale.
Edmund a pufnit. Mie imi venea sa plang.
Picioarele mi-au cedat si m-am prabusit pe podea. Mi-am cuprins capul in maini.
Edmund s-a apropiat de mine si m-a atuns pe umar.
-Linisteste-te, imi spuse. Trebuie sa existe o cale.
-Pana in zori veti pleca de aici, va jur, spuse Abraham.
-Ar fi bine sa o poti face pana in zori.
-De ce pana in zori?am intrebat tremurand din nou.
-Pentru ca daca ne prind zorii aici, nu mai putem pleca.


Va urma

Astept parerile voastre.

First post

Am creat acest blog din doua motive:

1. Pentru ca mi-am uitat parola de pe vechiul blog.
2.Pentru ca am citit de curand o carte care m-a impresionat si simteam nevoia sa vorbesc despre ea.

Cartea aceasta este "Interviu cu un vampir" de Anne Rice. Cei care ma cunosc nu sunt straini de faptul ca sunt pasionata de povestile cu vampiri si varcolaci de cand eram mica.
Insa aceasta nu este doar o carte cu vampiri.

Anne Rice spune:
"Consider ca Interviu cu un vampir este o carte despre viata. Despre necunoscutul din noi. Despre monstrul ascuns in fiecare dintre noi, despre cruzimea si singuratatea din noi. Interviul cu un vampir a fost si ramane o carte despre oameni, despre fiintele umane si despre sufletele lor."

Asta am simtit si eu dupa ce am terminat de citit.
A intrat in lista cartilor care m-au marcat intr-un fel sau altul, alaturi de Alchimistul si Veronika se pregateste sa moara (ambele scrise de Paulo Coelho)

Daca v-am convins, o puteti cumparata de aici.
Despre film, aici.