O noapte in Transilvania-Partea a doua

-Cum?Nu mai putem pleca daca ne prind zorii?
M-am ridicat de pe podeaua rece. Edmond inca imi tinea o mana pe umar.
-Aici timpul nu se masoara, nu cum stiti voi. Si daca reusiti sa supravietuiti pana dimineata, mai aveti o sansa. Cand Dracula intra in sicriul sau pentru somnul de peste zi, puteti sa fugiti,spuse Abraham.
-Sa fugim unde?am intrebat.
-Oriunde. Dar nu oricand.
-Nu inteleg.
Edmund se indrepta usor de spate si se uita la mine:
-Vrea sa spuna ca vom putea pleca insa vom ramane prinsi in acest secol. Glumesti, omule!
Nu intelegeam de unde are atata putere, cum poate vorbi atat de relaxat.
-Ssst,taceti copii! Vine!
Am simtit cum ma cuprinde un fior rece. Stiam cine vine.
Edmund mi-a inconjutat umerii cu bratele si m-a tras mai aproape de el.
-Ramaneti aici!
Abraham a iesit din incapere.
-Ce am in seara asta?se auzi o voce.
Era cea mai rece, frumoasa si inspaimantatoare voce pe care am auzit-o. Mi s-a facut pielea de gaina.
-N-n-nimic, Stapane, n-nimic...
-Cum nimic,Abraham?Ma minti?Indraznesti sa iti minti stapanul?Eu stiu totul. Ai inteles?TOTUL!! Si in plus, mirosul sangelui se simte atat de dulce...sunt doi?
-Nu, nu face asta! stiga Abraham.
-Mi te opui?
S-a auzit o bufnitura, apoi vaietul de durere a lui Bram. Stiam ca vine spre noi, asteptam sa aud pasi, insa nu auzeam nimic.
Usa s-a deschis. Ma uitam pe dusumea, incercand sa ii zaresc umbra, insa nu am vazut nimic.
-O, ce frumusete!
Am simtit mii de furnicaturi pe sira spjnarii, iar bratele mi s-au strans de gatul lui Edmond.
Era in spatele meu. Ii simteam rasuflarea in ceafa.
Am tipat cand o mana tare si rece mi-a mangaiat parul.
-Taci, fetito! Nu-mi place mancarea zgomotoasa!
Mana s-a infipt in par si m-a smuls din bratele lui Edmond, intorcandu-ma cu fata la el.
Nu stiu ce ma asteptam sa vad. Probabil cea mai urata imagine din viata mea. In loc de asta, am vazut un barbat inalt, frumos si puternic.
A zambit si i-am vazut caninii. Stiam ce urmeaza, stiam ca sunt ultimele secunde de viata si totusi il priveam in ochi. Frica disparuse odata cu ratiunea. Nu mai simteam nimic. Doar asteptam...
Ochii ii erau negri, sprancenele groase si arcuite, iar buzele foarte rosii. Ma tragea spre el si nu ma puteam impotrivi.
-Da-i drumul, monstrule!tipa Edmond.
-Bine, voi incepe cu tine daca doresti, sopti Contele.
Acum ii simteam respiratia pe fata si pe gat. Nu mai vedeam altceva decat ochii lui de un negru nefiresc, nepamantean. Si nici nu era.
M-am simtit aruncata pe podea. Cateva oase mi-au trosnit.
Se indrepta spre Edmond. Nu il puteam lasa sa faca asta. Stiam ca oricum vom muri amandoi, asa ca nu mai conta. M-am ridicat si am alergat inspre ei.
A ridicat un singur deget si parca m-am izbit de un zid. In lovirea mea, m-am aplecat iar bluza mi s-a ridicat usor, iesind la suprafata lantisorul de la gat cu micuta cruce.
Contele se uita din nou la mine. Radea. O secunda mai tarziu, in ochii lui negri ardea focul. L-a izbit pe Edmond pe podea si s-a indreptat spre usa.
-Mai tarziu, spuse el.Mai tarziu. Bucurati-va de ce a mai ramas din viata voastra mizerabila.Si...Abraham! Abraham!Unde esti?!
-Da, Stapane!
-Da-i chestia aia jos de la gat!
Chestia?M-am uitat la gatul meu. Lantisorul si....crucea, desigur! Cum am putut uita? Contele nu suporta sa vada crucile...Am inteles...privirea lui ca focul, faptul ca i-a dat drumul lui Edmond...
Edmond! Am alergat catre el. Era inca intins pe podea. M-am aplecat la el si i-am pus o mana rece pe obrazul fierbinte.
A deschis ochii.
-Esti bine?am intrebat soptit.
S-a ridicat in sezut.
-Da,cred ca da.Ce s-a intamplat?
-Crucea, i-am spus pipaindu-mi lantisorul de la gat.Crucea l-a oprit.Insa se va intoarce.