O noapte in Transilvania- partea a treia

Mi-a cuprins mana si s-a uitat in ochii mei.
-Am scapat...pentru moment?a intrebat.
-Da,cred ca da. Pentru moment.
-Pana se intoarce am putea sa ne gandim cum sa scapam.
Eu nu ma puteam gandi la nimic. Stiam ca ma asteapta moartea si nu imi dadeam seama cum as putea sa schimb asta.
-Hei,spuse Edmund. Nici nu stiu cum te cheama.
-Vanessa.
-Vanessa,nu-ti pierde speranta, vom iesi de aici.
-Cum?
Nu mi-a raspuns, nu stia nici el. Nimeni nu stia pentru ca nu era nimic de stiut.Eram prinsi aici si tot ce puteam face era sa ne asteptam moartea.
Abraham a intrat in camera. Mi-am pus mana la gat. Stiam ca a venit sa imi ia crucea.
-Nu te las sa o iei!
-Draguta, a spus el atat de incet incat abia l-am auzit. Draguta, eu sunt de partea voastra.
-Da?Pun pariu ca asta le spui tuturor celor care ajung aici. Nu te mai cred!
-Ssst,Vanessa!imi sopti Edmond.
Inca ma mai tinea de mana. Ii simteam degetele lipite de ale mele, parfumul sau invadandu-mi narile. Un sentiment foarte placut. Probabil alta ar fi fost starea mea daca nu m-as fi aflat aici,ci intr-un loc in care sa nu fiu in primejdie, cu Edmond alaturi, tinandu-ne de mana, inhalandu-i parfumul si simtindu-i corpul atat de aproape de al meu.
Insa acum, singurul lucru la care ma puteam gandi era moartea noastra iminenta.
Am simtit cum lacrimile ma ameninta si am tras aer adanc in piept pentru a nu incepe sa plang.
Edmond m-a strans si mai tare de mana.
-Ce ne facem?l-am intrebat.
-Nu stiu.Trebuie sa ne gandim. Este imposibil sa nu existe o solutie.
Abraham s-a apropiat de noi. Simtindu-ma stanjenita, mi-am retras mana si m-am dat mai in spate. Era ceva in apropierea noastra ce o facea sa para foarte intima. Cel putin pentru mine.
-El chiar se teme de cruci?intreba Edmond.
-Da.
-Si de celelalte lucruri?Apa sfintita, argint?
-Da.
-De ce?
-Pentru ca a fost blestemat, bineinteles.
-Spune-ne mai multe,am spus.
-Contele Vlad Draco era un foarte corect pe vremea cand era om. De asta era urat de catre toti cei nedrepti. Insa nu era crud. Avea si el o inima. Si iubea o femeie: pe printesa Elisabeta.
Era, pe atunci, ordinul calugaresc Draco (in latina draco=dragon). Contele se afla in fruntea lui. Iubea Biserica, si pe Dumnezeu. Credea cu putere in El si in felul in care erau oranduite lucrurile. A crezut ca va fi fericit alaturi de regina sa,Elisabeta. A plecat la lupta intr-o zi. Turcii erau aproape de granita si trebuia sa ii indeparteze. Si-a facut semnul crucii, si-a sarutat sotia si a plecat.
S-a intors dupa 30 de zile, insa Elisabeta era moarta.
-Cum?
-Ea a primit o scrisoare in care scria ca printul ei murise in lupta. S-a sinucis aruncandu-se in rau. In Arges.Raul printesei...
Contele aproape a murit de durere si s-a infuriat pe Biserica si pe Dumnezeul lui. A scos sabia si a infipt-o in mijlocul crucii.De atunci a fost blestemat sa traiasca vesnic, pentru a suferi vesnic. Si-a pierdut in aceasta transformare orice urma de umanitate, ajungand bestia de acum. Uneori, cand isi aminteste de Elisabeta, imi mai povesteste despre ea. A fost blestemat sa curme atatea vieti omenesti, tocmai pentru ca el iubea viata. Insa natura sa inumana nu ii permite sa aibe mustrari de constiinta. Pentru ca nu mai este om. Este o creatura a Iadului, obligata sa traiasca vesnic pe Pamant.
M-am cutremurat. Nu ma gandisem la Conte in felul acesta. Aproape ca imi era mila de el. Insa mi-am amintit ca voi fi urmatoarea lui victima si orice sentiment de mila a trecut, fiind inlocuit cu furie, durere si disperare.
-Totul a inceput de la carte,spuse Edmond meditativ. Deci, ar trebui sa se sfarseasca cu ea.
-Esti istet, tinere.
-Ai aici vreo carte din exemplarul scris de tine?
-Una singura.Cea blestemata.
M-am uitat incruntata.
-S-a folosit de manuscrisul meu, imi explica Abraham. Pe el a aruncat blestemul, pentru a se raspandi in toate celelalte carti.
-Unde este?am intrebat.
-In altarul lui Dracula.
-Deci va trebui sa mergem acolo, spuse Edmond hotarat.