O noapte in Transilvania-ultima parte

-Ai innebunit?Nu ne putem duce acolo!
-Si ce putem face?Sa stam aici asteptand sa vina el la voi?
M-am cutremurat. Avea dreptate.
-Mergeti inainte, pana la Sala Mare, spuse Abraham. Este o camera mare, rotunda, o veti recunoaste. De acolo urcati scarile si apoi intrati pe usa aurie. Eu ma voi duce sa il tin ocupat. Bafta, copii!
Si a plecat. Edmond s-a ridicat hotarat in picioare.
-Sa mergem, a spus el.
Eu eram inca jos. Pur si simplu nu imi puteam convinge corpul sa se miste. Edmond mi-a intins mana. Nu stiu prin ce magie, mana lui intinsa m-a facut sa ma pot misca din nou. Am apucat-o si m-am ridicat.
Nu mi-a dat drumul la mana cat am strabatut camerele intunecoase, pana la Marea Sala. Se auzeau voci de peste tot, vantul batea sinistru miscand draperiile vechi si facand flacarile lumanarilor sa palpaie sau chiar sa se stinga. Nu spuneam nimic, mergeam tot inainte, tinandu-ne de mana.
Am urcat treptele mari de marmura si la capatul lor am zarit usa aurie.
-Uite! am soptit.
Ne-am indreptat catre ea. Milioane de ganduri imi umblau in minte: daca Bram ne pacalise si Dracula se afla dincolo de aceasta usa? Daca nu stiam ce sa facem cand vom gasi cartea? Daca se va intoarce Contele si ne va gasi acolo?
Insa, intr-un fel, mana calda a lui Edmond cuprinzand-o pe a mea ma facea sa ma simt mai linistita.
Am intins mana catre usa si am apasat clanta. Ma simteam de parca as fi profanat un mormant. Tot castelul era, de fapt, un mormant.
Edmond a intrat in camera, tragandu-ma dupa el.
Un foc ardea in semineu, iar in fata noastra, pe perete, era un tablou mare a unei femei foarte frumoase. Mi-am inchipuit ca trebuie sa fie Elisabeta. In dreptul tabloului se afla o masa cu zeci de lumanari aprinse. Era, intr-adevar, un altar.
-Vanessa, trebuie sa cautam cartea, sopti Edmond foarte aproape de ureche mea.
-Si dupa ce o gasim?
-Sa o distrugem!Repede! Cauta in partea asta, spuse aratand partea stanga a incaperii, iar eu voi cauta aici-arata spre partea opusa.
I-am dat cu parere de rau drumul la mana si m-am dus sa caut cartea. Am vazut-o: era pe un suport de piatra, asemanator celui din Biserici.
-Edmond! am spus. Edmond, am gasit-o!
A venit repede langa mine. A smuls cartea din suportul ei si a inceput sa rupa paginile. Cand nu mai ramasesera decar mici bucati de hartie, a venit langa mine.
-Si acum? Ce se va intampla?
M-a fulgerat gandul ca vom fi din nou trasi prin timp si spatiu inapoi in dormitoarele noastre si nu il voi mai vedea vreodata. I-am studiat pentru ultima data-credeam eu- fata, parul negru putin ravasit care incepuse sa i se desfaca din coada, buzele frumoase.
M-am uitat din nou la ce mai ramasese din carte. Am clipit socata, crezand ca nu vad bine. Bineinteles, fusese prea usor. Cartea era intacta.
-Edmond, uita-te!
Pentru prima data, privirea lui era ingrozita.
Am simtit cum lacrimile imi curg din nou pe obraji, nemaiputand sa le stapanesc.Edmond s-a aproapiat de mine si mi-a stres lacrimile cu degetul arataor.
-Shhht, nu plange!
Cu mana cealalta mi-a cuprins talia, tragandu-ma mai aproape de el.
-O sa murim...
Nu mi-a raspuns. Mi-am pus o mana pe umarul lui, sprijinindu-ma. S-a apropiat si mai mult de mine. Vedeam cum o suvita de par rebela i se desprinde din elastic si ii aluneca pe obraz. Am intins o mana tremuranda si am dat-o la o parte.
El s-a apropiat mai mult si mai mult de mine, pana cand ne-am curpins intr-o imbratisare, iar buzele noastre s-au unit, contopindu-se.
M-am lasat purtata de acel sarut. Totul era perfect: buzele lui care le presau usor pe ale mele, mana lui care imi sustinea talia. Pentru un moment, am uitat unde ma aflam. Era ca un foc ce ma curpindea si ma invaluia in bratele lui.Foc.
FOC.
Cuvantul mi-a rasunat in minte cu mai multa putere. M-am desprins din sarutul lui Edmond si i-am spus incet, cu vocea tremuranda:
-Foc..
S-a uitat intens in ochii mei, apoi la carte.Intelesese. Mi-a dat drumul si a alergat inspre carte, insa in mometul in care a atins-o, usa s-a izbit de perete, el a zburat pe spate fiind aruncat in partea cealalta a camerei, iar cartea i-a cazut din mana.
Un miros dulce s-a simtit in aer si am stiu ca Dracula a intrat in camera.
-Copii fara minte ce sunteti! a tunat el.Credeati ca puteti scapa de mine?
Edmond a scos un geamat surd de durere si am alergat spre el, fara sa ma uit macar la Conte. Dintr-o data, toata frica pe care o simteam a disparut. Am ajuns la Edmond si m-am asezat langa el.
L-am vazut pe Conte cum ridica de jos cartea si o pune inapoi la locul ei.
Edmond isi apropie buzele de urechea mea si sopti cu greutate:
-Mai...saruta-ma...o data...inainte...sa mor.
Inima mi-a tresarit, curprinsa din nou de groaza mortii.M-am lasat inspre Edmond, i-am trecut mana prin par mangaindu-l si mi-am lipit buzele de ale lui.Din nou m-a cuprins acea senzatie de uitare, de detasare completa.
Un urlet puternic s-a auzit chiar de langa noi. Un urlet care exprima furia, groaza, durerea, toate acestea la un loc si multe altele. Mi-a luat o secunda sa realizez ca acel urlet era scos chiar de catre Conte. Corpul ii tremura spasmatic, mii de riduri ii umpleau rapid fata si mainile, caninii ii coborau, transformandu-se din acel om frumos intr-o bestie.
-Cum indrazniti sa imi aratati chiar mie iubirea? Mie, care am trait-o cel mai intens si am pierdut-o?Mieeee?
Urletul se auzea din nou, mai tare. Lacrimi curgeau din ochii Contelui, transformandu-se in sange cand ii atingeau obrazul.
L-am luat pe Edmond de mana.
Contele parea sleit de puteri, tarandu-se in capatul celalalt al incaperii. A atins cartea din am simtit din nou acea durere mistuitoare, ca atunci cand am fost trasa prin carte aici.
Simteam cum corpul meu este silit sa se contracte si a se contorsioneze, simteam acele mii de ace si durerea schimbarii. Si simteam cum stransoarea mainii lui Edmond slabeste. Am incercat sa il strang mai tare in intuneric, nu vroiam sa ii dau drumul, nu vroiam sa il pierd, nu acum.
Insa stransoarea slabea din ce in ce mai mult, pana cand mainile noastre s-au separat.....


M-am trezit intinsa in patul meu de acasa.
Corpul imi era transpirat si cuprins de un tremur necontrolat. Fruntea imi ardea, iar vederea imi era in ceata.
Am incercat sa ma ridic, insa am cazut.
M-am trezit din lesin cateva minute sau cateva ore mai tarziu, nu stiu.
Ma simteam in continuare rau. M-am uitat pe perna mea, unde zacea deschisa cartea: Dracula de Bram Stocker.
Fulgerator, mi-a trecut prin minte tot ce s-a intamplat. Dar chiar s-a intamplat?
Cartea.Transilvania. Contele Dracula. Edmond.
Edmond. Mi-a dus un deget peste buze. Mana mea pastra inca parfumul lui Edmond. Mi-am amintit momentul separarii si m-a trecut un fior de tristete. Nu aveam sa-l mai vad niciodata.
Insa chiar l-am vazut vreodata?Chiar a fost real?